A nu se confunda cu termenul tapițerie, care desemnează atât locul de muncă al tapițerului (un meseriaș specialist în tapițarea mobilelor, adică în îmbrăcarea acestora în material textil, cu umplutură de lână sau vatelină, uneori cu arcuri sau burete), cât și rezultatul muncii sale.Tapiseria a apărut din dorința de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, ea având inițial menirea practică de a termoizola zidurile reci ale castelelor medievale. Fiind folosită în evul mediu pentru a decora pereții castelelor și ai catedralelor din Europa occidentală, dar și locurile de desfășurare ale unor festivități publice importante, tapiseria a fost multă vreme apanajul aristocrației, al regalității și al bisericii catolice. În secolele XIX și XX, ea intră și în casa burgheză, și mai târziu a omului de rând, în versiuni de dimensiuni modeste sau chiar miniaturale (miniatură textilă).
O lucrare de tapiserie constă dintr-un obiect țesut în mod tradițional pe un război de țesut vertical, (haute-lisse) și mai rar pe unul orizontal, (basse-lisse). Țesătura ei este formată din fire numite bătaie și urzeală. Urzeala e paralelă cu verticala țesăturii (la țeserea pe războiul de țesut vertical) și formează elementul purtător al țesăturii, iar bătaia e transversală, fiind introdusă la țesere între firele de urzeală, iar apoi îndesită prin bătaia cu pieptenele sau furculița. Caracteristic tapiseriei este însă că firele bătăturii nu traversează obligatoriu întreaga lățime a țesăturii, ci doar un anume număr de fire de urzeală, atât cât se întinde motivul din aceeași culoare. O particularitate a tehnicii tapiseriei clasice constă în posibilitatea de a folosi în bătătură și urzeală fire de diferite grosimi și chiar din materiale diferite (lână, mătase, fire de argint sau aur etc.). Ca urmare, în anumite zone țesătura poate fi mai fină și în altele mai aspră, ceea ce creează deosebiri de granulație.
