Aceste credințe au existat deja în perioada neolotică fapt atestat de descoperirile arheologice.
Etimologia termenului provine din limba etruscă, de unde a fost preluat în limba latină.
Termenul nu definea la început la grecii antici o clădire ci numai un altar unde se aduceau jertfe zeilor. Templul apare ulterior, cu ritualurile specifice, apreciind după vechime competența templului. Reședința zeilor în credințele antice, cum ar fi la greci era „Muntele Olimp”, la alte popoare era cosmosul, preocupările zeilor fiind considerată asemănătoare cu cea a oamenilor.
Pentru credincioși vizitarea unui templu era o întâlnire cu zeul căruia îi era închinat templul. Viața oamenilor devine tot mai legată de templu, acesta devenind un loc pentru comerț, de învățare și căutări filozofice pentru înțelegerea universului.
Templele hinduse sunt cunoscute prin numeroase nume diferite, variind după regiuni și limbi, printre care Alayam, Mandir, Mandira, Ambalam, Gudi, Kavu, Koil, Kovil, Déul, Raul, Devasthana, Degul, Deva Mandiraya și Devalaya.
Templele hinduse sunt mari și magnifice, cu o istorie bogată.
