În gramatică, prepoziția (< la praepositio < prae- „înainte” + positia „poziție”, cf. fr préposition) este un cuvânt invariabil cu rolul de a lega, într-un raport sintactic de subordonare, o parte de propoziție de altă parte de propoziție, a doua fiind un complement, un atribut, un nume predicativ sau un element predicativ suplimentar. Prepoziția, un eventual determinant abstract și cuvântul cu sens lexical care o urmează formează un grup sau o sintagmă numit(ă) prepozițional(ă).
În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical.
În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism – analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte.
Felurile prepozițiilor după origine și formă
După origine există în primul rând prepoziții primare.
Copyright 2024 puzzlefactory.com Toate drepturile rezervate.
