MP3 (MPEG-1/2 Layer 3) este un format audio multimedia, având la bază comprimarea sunetului cu ajutorul metodei de comprimare a datelor cu pierdere, numite în engleză „lossy MPEG compression” (datele care nu pot fi auzite în mod normal nu sunt incluse în fișier). Dezvoltat de Institutul Fraunhofer din Germania, MP3 a fost a treia reușită a acestuia, după MPEG Audio (folosit pentru casetele digitale Philips DCC) și MPEG Layer 2 (utilizat la sonorul Video). Un fișier MP3 este de aproape zece ori mai mic decât fișierul audio original, dar sunetul este de aproape aceeași calitate ca și pe CD. Fișierele MP3 au devenit cel mai popular mijloc de stocare a fișierelor cu muzică atât pe calculatoare, cât și pe dispozitivele portabile.
Structura
Istorie
Încă din 1987, institutul lol[Fraunhofer] din Germania a început să lucreze la un proiect destinat compresiei audio cu metoda descrisă mai sus, bazat pe tehnica perceptual coding. Este vorba de un algoritm care exploatează slăbiciunile urechii umane, oferind un sunet cât mai apropiat de cel original.
Formatul MPEG Audio MPA ( mpeg audio ) este prima reușită a institutului si a fost folosit doar pentru casetele digitale Philips DCC (Digital Compact Casette, un competitor al lui MiniDisc-urilor Sony) între anii 1992 și 1996. Urmașul său, MPEG Layer 2 (MP2), a fost utilizat pentru sonorul Video CD-urilor și a altor dispozitive multimedia, fiind relativ răspândit și astăzi în domeniul video. A treia versiune a standardului, MPEG Audio Layer 3, are avantajul unei calități audio ridicate, ce i-a adus o popularitate foarte mare. Odată cu răspândirea Internet-ului și implicit a rețelelor de partajat resurse tip "P2P" ( o retea de partajat resurse tip 'peer to peer' permite accesarea concomitenta de fisiere intre mai multi utilizatori ), fenomenul MP3 a luat amploare, devenind un mijloc ilegal de transfer și stocare a muzicii ilegal ( vezi cazul Metallica-Napster ).
Modul de lucru
Perceptual coding este o tehnică ce permite eliminarea cu o acuratețe destul de mare a sunetelor pe care urechea noastră nu le poate distinge, bazându-se pe un model psihoacustic, adică modul în care urechea umană percepe undele sonore.
