El este cunoscut la evrei ca Moșé Rabenu („Moise Învățătorul nostru”) sau, mai rar, Moșé ben Amram, Moise, fiul lui Amram, și este, după tradiția lor religioasă, cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor - iudaismul. De aceea, această religie e uneori numită și mozaism, după Moise.
Potrivit cu narațiunea Vechiului Testament (Pentateuh sau Pentateuc) a fost cel mai de seamă din profeții evreilor. Credința în profeția lui este definită ca principiul al șaptelea din cele douăsprezece principii ale credinței iudaice, asa cum au fost formulate în crezul lui Rabbi Moshe ben Maimon (Maimonide). Data tradițională a nașterii și a morții sale în calendarul evreiesc este 7 Adar.
Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste -precum creștinismul și islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet.
Istoricitatea ieșirii (exodului) la data fixată de ipotetica cronologie biblică este însă îndoielnică, ca și existența evreilor pe teritoriul egiptean la acea dată sau mai înainte. Arheologii Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, în cartea lor, „Biblia dezgropată, Noile date ale arheologiei” tratează pe larg problema Exodului, arătând lipsa dovezilor arheologice sau surselor istorice nebiblice care să dovedească existența evreilor în perioada stabilită de cronologia biblică în Egipt, cum nu există de altfel nici date în afara Bibliei, care să dovedească plecarea lor din Egipt și rătăcirea pentru decenii prin deșert, și mai apoi cucerirea violentă a Canaanului. Sunt date istorice care sprijină însă existența (trecerea) în diferite perioade a unor populații semitice misterioase dinspre est, dinspre Canaan, înspre Egipt, ca triburile „apiru” iar mai târziu „hicsoșii”, care au și stăpânit în Egipt pentru o vreme.
