Mobila este un obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții, etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea, destinat multor activități umane, ca statul (exemple: scaunele, taburetele și canapelele), mâncatului (exemplu: mesele), sau dormitului (exemplu: paturile). Mobila este folosită și ca să țină obiecte la o înălțime convenabilă pentru lucru (ca suprafețe orizontale deasupra solului, cum ar fi mesele și birourile) sau ca să stocheze lucruri (exemple: dulapuri și rafturi). Mobila poate să fie un produs al designului și este considerat o formă de artă decorativă. Pe lângă rolul funcțional al mobilei, ea poate să aibă un scop simbolic sau religios. Poate să fie confecționată din multe materiale, inclusiv metal, plastic, lemn și uneori fildeș. Mobila poate să fie realizată folosind o varietate de articulații pentru prelucrarea lemnului, care reflectă adesea cultura locală.
Oamenii folosesc obiecte naturale, cum ar fi tulpini de copac, roci și mușchi, ca mobilier încă de la începurile civilizației umane. Cercetările arheologice arată că, în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, oamenii au început să construiască și să-și sculpteze propria mobilă, folosind lemn, piatră și oase de animale. Mobilele timpurii din această perioadă sunt cunoscute din lucrări de artă, cum ar fi o figurină Venus găsită în Rusia, înfățișând-o pe zeiță pe un tron. Prima mobilă existentă supraviețuitoare se află în casele Skara Brae din Scoția, și include dulapuri, comode și paturi toate construite din piatră. Tehnici complexe de construire, ca tâmplăria au început în Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului Antic. Această epocă a avut piese de lemn construite, inclusiv scaune și mese, uneori decorate cu metale prețioase sau fildeș. Evoluția designului mobilierului a continuat în Grecia și Roma Antică, tronurile fiind obișnuite, precum și canapele klinai, polivalente, folosite pentru relaxare, mâncare și dormit. Mobilele Evului Mediu erau de obicei grele, din stejar și ornamentate. Designul de mobilă s-a extins în perioada Renașterii italiene a secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Secolul al XVII-lea, atât în Europa de Sud cât și în nordul Europei, s-a caracterizat prin designuri baroce opulente, adesea aurite. Secolul al XIX-lea este de obicei definit prin stiluri care încep cu prefixul „neo-”, ca neoclasic, neoegiptean, neogotic, neobaroc, neorenascenist și neorococo. Primele trei sferturi ale secolului XX sunt adesea văzute drept marșul spre modernism.
