Manierism - puzzle-uri online

Manierism (ital.: maniera = stil, manieră), termen care caracterizează stilul artistic între apogeul Renașterii și începuturile stilului baroc și ale Clasicismului, dezvoltat în Italia începând aprox. cu anul 1520. Sfârșitul manierismului este apreciat de diverși istorici ai artei între anii 1580 și 1650.

La început simbol al unei rupturi cu obiectivele Renașterii, manierismul desena o decadență în contradicție cu idealurile de armonie ale generațiilor anterioare. În zilele noastre, manierismul apare mai de grabă ca o continuare a căutărilor și realizărilor artiștilor reprezentativi ai Renașterii.

Introducere

Începând cu anii 1527-1530, spiritul renascentist suferă o criză brutală care distruge optimismul senin al începutului de secol. Jefuirea Romei (Sacco di Roma) în anul 1527 de către mercenarii spanioli și germani în slujba habsburgilor, sinonimă cu prăbușirea puterii papale, influența crescândă a Spaniei în politica statelor Italiei și măsurile Bisericii Catolice împotriva progresului alarmant al Reformei, toate acestea constituie fondul din care se detașează preocupările artiștilor din vremea respectivă. În acest sens, manierismul îndeplinește tendința de transformare arbitrară și de deformare a realului, exacerbarea subiectivității creatorului pe calea unei expresivități specifice, în căutarea marilor formule stilistice: "la maniera". Două opere ale lui Gian Paolo Lomazzo au servit în acel timp artiștilor să-și definească relațiile cu procesul de creație artistică: Trattato dell'arte della pittura, scoltura et architettura (Milano, 1584) și Idea del tempio della pittura (Milano, 1590). Termenul de "manierism" a fost introdus de istoricul de artă elvețian Heinrich Wölfflin la începutul secolului al XX-lea în lucrarea Das problem des Stils in der bildenden Kunst ("Problema stilului în arta plastică", 1912).