Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.
Diverse grupuri de cercetare, inclusiv psihologia pozitivă, au făcut eforturi pentru a aplica o metodă științifică de a răspunde la întrebări despre ceea ce este „fericirea” și cum am putea-o atinge.
Filozofii și gânditorii religioși de multe ori definesc fericirea în termeni de a trăi o viață bună sau înfloritoare, mai degrabă decât pur și simplu ca o emoție. Fericirea socratică este viața în conformitate cu etica și nu e neapărat însoțită de emoții pozitive.
Fericirea este „starea de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Fiind o stare sufletească profundă are și o arie de exprimare extinsă. De pildă:
„din fericire, locuțiune adverbială — printr-un concurs de împrejurări favorabile.”
„fericit, adjectiv, uneori substantivat — care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie”.
„fericit, substantiv masculin — primul grad de sfințenie acordat de sinod sau de papă”.
Etimologie
Substantivul românesc fericire este o schimbare a categoriei morfologice a formei lungi a infinitivului verbului a ferici, fericire.
