Un elf este o ființă fabuloasă, aparținând mitologiei nordice, și care a supraviețuit în folclorul nord european, în legendele scandinave, germane și englezești. La origine, elfii erau niște zei minori ai naturii și ai fertilității, fiind înfățișați de obicei ca niște tineri bărbați și femei, ce trăiesc în păduri, fântâni, iar uneori sub pământ. Ei dețin o viață lungă, uneori chiar sunt nemuritori și au puteri magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, "Stăpânul Inelelor", pune accent pe caracterul angelic, pe inteligența elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje foarte populare în fantezia modernă. În linii mari, elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă și cu viliile și rusalkiile din mitologia slavă.
Elfii în mitologia nordică
Primele descrieri ale elfilor apar în mitologia nordică, unde ei sunt numiți "alfar". Ei sunt creaturi de aceeași statură ca omul, dar mai frumoși și mai puternici. Sunt semi-divinități asociate fertilității naturii. Mitograful Snorri Sturluson, scrie în lucrările sale că există două tipuri de elfi: "elfii întunericului", echivalenți cu piticii și "elfii luminii", care se apropie mult mai mult de ceea ce înseamnă elf. Acești elfi ai luminii guvernează una din cele 9 lumi ale cosmosului (Yggdrasil) și anume Alfheim-ul.
