Dimensiune
În fizică și matematică, dimensiunea unui spațiu (sau obiect) matematic este definită informal ca fiind numărul minim de coordonate necesare pentru a specifica orice punct din interiorul acestuia. Astfel, o linie are dimensiunea unu, deoarece este necesară o singură coordonată pentru a specifica un punct pe ea – de exemplu punctul de la 5 pe o axă a numerelor. O suprafață, cum ar fi un plan, sau suprafața unui cilindru sau a unei sfere, are dimensiunea doi, deoarece sunt necesare două coordonate pentru a specifica un punct pe ea – de exemplu atât latitudinea și longitudinea sunt necesare pentru a găsi un punct pe suprafața unei sfere. Interiorul unui cub, al unui cilindru sau al unei sfere este tridimensional, deoarece sunt necesare trei coordonate pentru a localiza un punct în interiorul acestor spații.
În mecanica clasică, spațiul și timpul sunt categorii diferite și se referă la spațiul și timpul absolute(d). Această concepție asupra lumii este un spațiu cvadridimensional, dar nu cel care a fost găsit necesar pentru a descrie electromagnetismul. Cele patru dimensiuni ale spațiu-timpului constau în evenimente care nu sunt definite absolut spațial și temporal, ci mai degrabă sunt cunoscute în raport cu mișcarea unui observator(d). Spațiul Minkowski aproximează mai întâi universul fără gravitație; varietățile pseudo-riemaniene(d) ale relativității generale descriu spațiu-timpul cu materie și gravitație. Zece dimensiuni sunt folosite pentru a descrie teoria superstringurilor(d), unsprezece dimensiuni pot descrie supergravitația și teoria M, iar spațiul stărilor mecanicii cuantice este un spațiu funcțional infinit-dimensional.
Conceptul de dimensiune nu se limitează la obiectele fizice. Suprafața spațială mare apare frecvent în matematică și științe. Acestea pot fi spații de parametri(d) sau de configurație(d), cum ar fi mecanica lagrangiană sau hamiltoniană; acestea sunt spații abstracte, independente de spațiul fizic în care trăim.
