Cunoașterea este familiarizarea cu cineva sau ceva, ce poate include fapte, informații, descrieri sau abilități dobândite prin experiență sau educație. Se poate referi la înțelegerea teoretică sau practică a unui subiect. Poate fi implicită (cum ar fi abilitatea practică sau experiența) sau explicită (cum ar fi înțelegerea teoretică a unui subiect) și poate fi mai mult sau mai puțin formală sau sistematică. În filozofie, studiul cunoașterii este numit epistemologie și filozoful Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept „convingere adevărată justificată”. Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim acceptată și sunt numeroase teorii care o explică.
Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive complexe: percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființelor umane.
Teorii ale cunoașterii
Definiția cunoașterii este un subiect dezbătut în continuare de către filozofi în domeniul epistemologiei. Definiția clasică, descrisă dar nu complet aprobată de către Platon, susține că o afirmație trebuie să întrunească trei criterii pentru a fi considerată cunoaștere: trebuie să fie justificată, adevărată și credibilă. Unii susțin că aceste condiții nu sunt suficiente, cum ar fi condiția suplimentară a lui Simon Blackburn, conform căreia nu trebuie să spunem că cei care întrunesc oricare dintre aceste condiții „prin eroare, omisiune sau eșec” au cunoaștere.În contrast cu această abordare, Wittgenstein a observat, urmărind paradoxul lui Moore, că cineva poate spune „o crede și să nu fie așa”, însă nu poate spune „o cunoaște și să nu fie așa”. El continuă să argumenteze că acestea nu corespund unor stări mentale distincte, ci mai degrabă unor modalități distincte de a vorbi despre convingere.
