Cu toate că entitățile vampirice au fost înregistrate în multe culturi și, conform speculațiilor istoricului literar britanic Brian Frost, ce crede că: „vampirii și demonii sunt la fel de vechi ca și omul însuși”, ajungându-se până la „vremurile preistorice”.
Termenul de "vampir" devine popular la începutul secolului al XVIII-lea, după un aflux de superstiții vampirice în Europa de Vest din zonele unde legendele despre vampiri au fost frecvente, cum ar fi Balcani și Europa de Est, deși variante locale au fost, de asemenea, cunoscute sub nume diferite, cum ar fi în Serbia și Bulgaria (вампир) și vrykolakas (vârcolac) în Grecia și "strigoi" în România. Această creștere a nivelului de superstiții în Europa, a dus la o isterie în masă și, în unele cazuri, oamenii au fost acuzați de vampirism
În timp ce vampirii folclorici din Balcani și Europa de Est au avut o gamă largă de înfățișări, de la cea aproape umană până la cea la cadavru în putrefacție, a fost succesul lui John Polidori, cu romanul The Vampyre (1819) ce a înfățișat un vampir de ficțiune, carismatic și sofisticat, așa cum în secolul al XIX-lea apare în lucrări inspirate ca Varney, the Vampire și Dracula.
Romanul lui Bram Stoker, "Dracula", din 1897, este amintit ca romanul vampir chintesență, care a furnizat baza de ficțiune pentru vampirul modern.
Imaginea vampirului din epoca victoriană a fost preluată și în epoca contemporană în filme, jocuri video și literatură.
Tematica vampirului prezent în literatura horror a fost studiată de scriitoarea britanică Susan Sellers.
Cauzele de transformare în vampir au fost numeroase și variate în folclorul original.
În slava și tradițiile chineze, orice cadavru care a fost sărit de un animal, în special câine sau pisică, a fost temut să devină unul dintre nemuritori. Un corp cu o rană ce nu a fost tratată cu apă fierbinte era de asemenea un risc.
