Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, reprezentând personaje puternice, angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existentă a lumii ori cu propriile lor sentimente, acest conflict soluționându-se cu moartea eroului.
Tragedia este o formă de dramă caracterizată de seriozitate și demnitate, care de obicei implică un conflict între un personaj și o putere superioară, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguranță că este un produs al bogatelor tradiții poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regăsite in ditirambi, cânturile și dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai târziu preluat de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de băutură au fost create de satiri, ființe pe jumătate țapi care îl înconjurau pe Dionisos la petreceri. De asemenea, o altă origine a termenului este legată de cuvintele grecești tragos semnificând ‘țap’ și aeidein- ‘a cânta’, combinate dând ‘cântece ale țapilor’, din care a rezultat ‘tragedie’.
Teorii ale tragicului
Filozoful grec Aristotel arată in capodopera sa Poetica faptul că tragedia are ca efect catharsis-ul (purificarea) de milă și frică a publicului datorită sentimentelor și suferințelor personajelor din opera dramatică. Nu toate operele care sunt subsumate categoriei tragice au ca rezultat acest tip de final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodământ neutru sau care tinde spre fericit. În orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o întrebare destul de frecventă. Unii sunt de părere că orice poveste cu un final trist este o tragedie, alții cred că povestea trebuie să îndeplinească o serie de cerințe pentru a putea fi considerată drept tragedie (fenomen adesea observat la Aristotel).
