Avionul de vânătoare britanic Supermarine Spitfire este un avion monoloc folosit de către Royal Air Force și de alte țări aliate în al Doilea Război Mondial. Spitfire a continuat să fie folosit în prima linie în rol secundar până în anii 50. A fost produs în număr mai mare decât oricare alt avion britanic.
Spitfire a fost proiectat de proiectantul șef al Supermarine Aviation Works(din 1928 o filială a Vickers-Armstrong), R. J. Mitchell ca un avion cu rază scurtă de acțiune, de interceptare, de înaltă performanță. Mitchell a continuat să îmbunătățească performanțele avionului până la moartea sa din 1937 din cauza cancerului, munca sa fiind preluată de colegul său Joseph Smith.Aripa eliptică a Spitfire avea o secțiune transversală mică, ceea ce permitea o viteză maximă mai mare decât în cazul celorlalte avioane de pe vremea sa, inclusiv Hawker Hurricane. Viteza era considerată esențială pentru ca avionul să-și poată îndeplini rolul de apărare a Marii Britanii față de bombardierele inamice.
În Bătălia Angliei Spitfire a fost perceput e public ca fiind principalul avion de vânătoare al englezilor, când de fapt avionul Hawker Hurricane și-a pus umărul mai consistent în lupta împotriva Luftwaffe. Cu toate acestea unitățile de Spitfire aveau pierderi mai mici și un raport victorie/pierderi mai mare.
După Bătălia Angliei Spitfire devenit coloana vertebrală a Comandamentului de Avioane de vânătoare al RAF, participând în luptele din Pacific, Europa, marea Mediterană și în Asia de sud-est. Foarte iubit de piloții săi Spitfire a primit diverse roluri: interceptare, recunoaștere, vânătoare-bombardament, avion cu bază pe portavioane precum și avion de antrenament.
