O mie și una de nopți (arabă كتاب ألف ليلة وليلة, kitāb 'alf layla wa-layla; persană هزار و یک شب, Hezār-o yek šab) este o antologie de povești culese de-a lungul secolelor de diferiți autori, traducători și literați din diferite țări.
Origini
Această culegere de povești își are originile în vechea Arabie și Yemen, India antică, Asia Minor, vechea Persie (în special Imperiul Sasanid, Egiptul Antic, mitologia din vechea Mesopotamie, vechea Sirie și povestirile populare medievale arabice din era Califatelor, în ciuda faptului că cel mai vechi manuscript arabic datează din secolul al XIV-lea, iar cărțile de știință în general datează din 800-900 d.Hr.
Nucleul acestor povestiri este format de o carte antică persană intitulată Hazār Afsān arabă هزار افسان, (în persană: هزارافسانه lit. O mie de povești). Compilatorul și traducătorul acestor povestiri în arabă este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahshigar, care a trăit, aproximativ, în secolul al IX-lea. Istoria Șeherezadei ce servește de cadru celorlalte povetiri, pare că a fost adăugată în secolul al XIV-lea. Prima compilație arabică modernă, elaborată cu materiale egiptene, s-a publicat în Cairo în 1835.
A cauzat un impact mare în Occident în secolul al XIX-lea, o epocă în care au început să fie de mare anvergură expedițiile și investigațiile geografice și descoperirea de culturi exotice. În realitate, O mie și una nopți s-a tradus pentru prima oară în 1704, dar acea primă versiune franceză, aparținând lui Antoine Galland, era o adaptare, un text "curățat" de actele de adulter și faptele sângeroase cu care abundă opera. Una din traducerile ce au ajuns populare a fost cea a lui Richard Francis Burton, diplomat, militar, explorator și împătimit al culturii africane.
