Sărbătoarile evreiești sunt sărbătorile consacrate de religia iudaică, comemorări religioase sau laice ale unor evenimente însemnate sau personalități din istoria evreilor și alte zile festive din viața poporului evreu în Israel și în Diaspora. În ebraică, sărbătorile și zilele festive, în funcție de natura lor, pot fi numite "yom tov" (zi bună) (idiș: yomtov), "hag" (plural:haghim) sau "moed" (plural:moadim). Yom tov (plural:yamim tovim) sunt sărbătorile în care munca este oprită.
Zilele în care se lucrează in timpul sărbătorilor Sukot și de Paște (Pesah) se numesc Hol Hamoed.
Originile diverselor sărbători evreiești pot fi găsite în poruncile biblice (mițvot), prescripțiile rabinice, și în istoria Israelului modern.
Principalul cuvânt ebraic pentru sărbătoare Hag însemna – la început – cor de dans; acest nume scotea în evidență faptul că bucuria este caracteristica principală a majorității sărbătorilor israelite.
Ca și la celelalte popoare, cel mai vechi calendar al sărbătorilor în Israel era determinat de ciclul natural al anotimpurilor, iar specificul lor ulterior (cât privește obiectul și datarea lor mai precisă) era legat de anumite evenimente istorice memorabile. Este cazul Sărbătorii Paștelui și a Sărbătorii Azimilor: semnificația lor naturală și primordială a fost eclipsată mai apoi de amintirea și celebrarea eliberării din Egipt.
În același fel, semnificația naturală a Sărbătorii Sukot - a Corturilor – sărbătoare de toamnă – s-a estompat într-o anumită măsură.
Sărbătoarea Săptămânilor sau a Primițiilor recoltei (Pentecoste = 50 de zile după Paști) a păstrat semnificația originară de sărbătoare de mulțumire, de recunoștință pentru recoltă.
