Rădăcina este un organ vegetativ al plantelor superioare. Crește, de obicei, în sol și are ca funcții specifice fixarea plantei la substrat și absorbția din sol a apei cu sărurile minerale. La unele plante de apă rădăcina nu mai are rol de fixare, acestea devenind natante, patrunderea soluțiilor cu săruri minerale având loc prin tulpini sau frunze..
Majoritatea rădăcinilor se caracterizează prin faptul că se dezvoltă în sol, are geotropism pozitiv (este orientată către centrul pământului), nu are pigmenți asimilatori, nu prezintă muguri sau frunze pe suprafața sa, nu are noduri și nici internoduri.De asemenea,sunt și rădăcini aeriene care se diferențiază prin faptul că se dezvoltă în direcție independentă față de centrul pământului, (se cațără pe suporturi), absoarbe apa din aer, și îi lipsește stratul protector la capătul rădăcinii numit piloriză. În rest ele au aceleași caracteristici ca și celelalte rădăcini.
Funcții
Rădăcina este adaptată pentru îndeplinirea a două funcții principale: una de natură mecanică, de fixare a plantei în sol și alta vitală, de a absorbi apa și substanțele minerale dizolvate în aceasta. Rădăcina contribuie la metabolismul plantei. În afara funcțiilor specifice, rădăcinile metamorfozate ale unor plante pot servi la depozitarea substanțelor de rezervă, iar altele stabilesc legături fiziologice cu ciupercile și cu bacteriile din sol.
Morfologie
Pe suprafața unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone:
Piloriza, (numită și caliptră sau scufie) este formată dintr-un țesut special, parțial suberificat, care acoperă și protejează vârful vegetativ al rădăcinii și facilitează pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice piloriza lipsește, fiind înlocuită de rizomitră, care nu se uzează și nici nu se regenerează.