Prin proniere se înțelege în general lucrarea unei ființe superioare (Dumnezeu/ Allah/ Iahveh/ Zeus/ Șiva etc) prin care poartă de grijă ființelor și lucrurilor de pe pământ și/sau din Universul creat.
Pronierea este văzută în chip diferit în diferitele religii ale lumii.
Pronierea în Ortodoxie - generalități
Dumnezeu a creat lumea din iubire, spune învățătura creștin-ortodoxă, spre a împărtăși îngerilor și oamenilor iubirea și bunătatea Sa și a-i ridica și pe ei la iubire, bunătate și desăvârșire.
Ca urmare, El va avea mereu grijă de făptura Sa, cu atât mai mult cu cât creatura singură, fără ajutorul Său, nu va izbuti niciodată să își poarte de grijă.
Această purtare de grijă cuprinde mai multe aspecte foarte importante.
Astfel, există o creație continuă, prin care Dumnezeu ține lumea în existență - pentru că altfel aceasta ar dispărea, fiind creată din nimic.
În același timp, Dumnezeu conlucrează cu Creația Sa, și în mod special cu ființele raționale, îngerii și oamenii, atât pentru a-i ajuta să-și satisfacă nevoile imediate, cât și pentru a-i ajuta să se înalțe, să se perfecționeze, să se umple de har, să se îndumnezeiească. Față de făptura negânditoare (animale, plante, minerale etc) lucrarea directă a lui Dumnezeu se încadrează mai mult în lucrarea de creație continuă sau menținere în existență și în hotarele legilor date de El. Față de om însă, ca ființă liberă și conștientă, pronierea se realizează diferit, Dumnezeu ținând seamă de specificul acestuia și mai ales de liberul-arbitru.
De remarcat că doctrina creării lumii din nimic (creatio ex nihilo) nu este o doctrină biblică, ea apărând abia în secolul al II-lea e.n., deși unii cercetători susțin că acesta nu e un motiv de a crede că nu este o doctrină biblică.
