Podurile suspendate sunt lucrări de înaltă tehnică ce constau într-un arc de oțel susținut de cabluri de oțel la o mare înălțime deasupra apei, de doi stâlpi de dimensiuni considerabile (100 - 210 m înălțime). Aceste structuri se deosebesc de podurile clasice prin estetică, flexibilitate și rezistență ceea ce la face să aibă lungimi cuprinse între 600 de metri și peste 2100 de metri. De asemenea podurile suspendate au costuri de construcție și administrare foarte ridicate. Dacă înainte de 1945 asemenea poduri se întâlneau numai în Statele Unite, în prezent sunt prezente și în alte țări. În statistica internațională se ia în considerare deschiderea între stâlpii de susținere, atunci când se face o clasificare a acestor construcții.
Istorie
Primele podurile suspendate au fost descoperite în China și în Tibet încă din din 285 îH și erau realiate din funii din plante agățătoare (gen Viță de vie), ajutând oamenii să traverseze un obstacol. Șapte poduri de acest tip au fost construite în China în 95 îH la Chengdu de către Li Bing.
Poduri suspendate au fost descoperite și în America Centrală și de Sud. În secolul al XIV-lea, incașii, au construit pe teritoriul lor, poduri suspendate pentru a putea traversa văile înguste și abrupte ale munților Anzi. Acestea erau construite din frânghii înnodate.
