Orbita unui corp ceresc este traiectoria urmată de acel corp prin spațiul cosmic, în jurul unui alt corp sub efectul gravitației. De regulă, termenul orbită se utilizează numai în cazul în care corpul se rotește în jurul unui corp mai masiv sau ansamblu de corpuri și atracția gravitațională a acestora face ca această traiectorie să fie o curbă închisă ori hiperbolică.
Un exemplu clasic este cel al Sistemului Solar, în care Pământul, celelalte planete, asteroizii și cometele sunt pe orbită în jurul Soarelui. Tot așa, planetele pot poseda sateliți naturali pe orbită. În zilele noastre, se află pe orbită, în jurul Pământului mulți sateliți artificiali.
Cele trei legi ale lui Kepler permit determinarea, prin calcul, a mișcării orbitale.
Etimologie și sens matematic
Cuvântul românesc orbită are etimologie binară: latină orbita, -ae și franceză orbite.La rândul său, acest cuvânt francez este un împrumut savant din limba latină, orbita, -ae „linie circulară”, „urma lăsată de roți pe un drum”, derivat al cuvântului orbis, -is, „obiect de formă sferică, circulară”, „cerc”, „mișcare circulară”, „mișcare a aștrilor”.Inițial termenul orbite era utilizat în matematici pentru a desemna punctele parcurse pe o traiectorie, adică pe o curbă parametrată. Diferența dintre „orbită” și „traiectorie” consistă în faptul că traiectoria exprimă evoluția punctului, în timp ce orbita este un concept „static”. Astfel pentru o traiectorie
f
:
t
↦
M
(
t
)
{\displaystyle f:t\mapsto M(t)}
, orbita este mulțimea
{
M
(
t
)
|
t
∈
R
}
{\displaystyle \{M(t)|t\in \mathbb {R} \}}
.
Prin urmare o orbită poate avea orice formă potrivit dinamicii sistemului studiat, dar cu timpul folosirea termenului s-a restrâns la orbitele închise în astronomie și în astronautică.
Copyright 2024 puzzlefactory.com Toate drepturile rezervate.
