Scoarța pământului (litosfera) conține o serie de minerale sub formă de zăcăminte de minereuri care după conținutul în 1.fier pot să fie: -feroase și -neferoase, 2.metale: - metalifere - nemetalifere (sare, gips, azbest, mică, feldspat).
Mineralele sunt substanțe omogene din punct de vedere chimic și fizic, fiind frecvent substanțe solide cristalizate în sisteme diferite de cristalizare, de aceasta ocupându-se ramura mineralogiei, cristalografia.
Exemple de minerale: cuarțul (SiO2), pirita (FeS2), galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS2), calcitul (CaCO3), gipsul (CaSO4*2 H2O), sau fără a mai aminti formula chimică, sunt: stibina, rodocrozitul, baritina (baros = greu), grafitul (forma amorfă a diamantului) și diamantul.
Determinarea unui mineral se face prin cunoașterii proprietăților lui fizice: - culoare -luciu - spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică, proprietăți magnetice și radiactive etc.Duritatea mineralelor este o proprietate importantă în minerit, aceasta determinând forma de exploatare a zăcământului). Mineralogul german-austriac Mohs (Carl Friedrich Christian Mohs (* 29. ianuarie 1773 Gernrode (Harz); † 29. September 1839 in Agordo, Italia) a stabilit o scară a durității mineralelor după cum urmează:
1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț, 8.topaz, 9.corindon, 10.diamant.
De aici rezultă că duritatea cea mai mare o posedă diamantul cu care putem zgâria toate mineralele, fapt pentru care la șlefuirea cristalelor de diamant se poate folosi numai praful de diamant.
Sunt asociații de minerale; cu studiul lor se ocupă geologia și ramura ei petrografia.
