Regatul Armean al Ciliciei ([armeana de mijloc: Կիլիկիոյ Հայոց Թագաւորութիւն, Kilikio Hayoc’ T’agavorut’yun), cunoscut de asemenea ca Armenia Ciliciană (armeană Կիլիկյան Հայաստան, Kilikyan Hayastan), Armenia Inferioară sau Noua Armenie, a fost un principat independent format în timpul Evului Mediu Mijlociu(d) de refugiați armeni ce au fugit de invazia selgiucidă(d) a Armeniei(d). Localizat în afara Platoului Armean(d) și distinct de regatul armean al antichității, s-a concentrat în regiunea Cilicia la nord-vest de Golful Alexandreta(d).
Regatul își are rădăcinile în principatul fondat în jurul anului 1080 de dinastia Rubenidă(d), o pretinsă ramură al mai marei familii Bagrationi, care în diferite timpuri a deținut tronurile Armeniei și Georgiei. Capitala Rubenizilor a fost inițial Tarsos, iar mai târziu - Sis(d). Cilicia a fost un puternic aliat al cruciaților europeni și se considera bastion al creștinătății în orient. De asemenea, a servit focar al naționalismului armean și al culturii armene, deși Armenia propriu-zisă era sub ocupație străină la acea vreme. Semnificația Ciliciei în istoria și statalitatea armeană este de asemenea atestată de transferul sediului Catolicosului(d) Bisericii Apostolice Armene, lider spiritual al poporului armean, în regiune. În 1198, odată cu încoronarea lui Levon Magnificul(d) din dinastia Rubenidă, Armenia Ciliciană a devenit regat.În 1226, coroana a trecut la rivalii Hetumizi(d) prin cel de-al doilea soț al fiicei lui Levon, Izabela(d), Hetum I(d). Cum mongolii cuceriseră regiuni vaste din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, Hetum și succesorii săi Hetumizi au căutat să creeze o alianță armeano-mongolă împotriva inamicilor musulmani comuni, cei mai importanți fiind Mamelucii. În secolele treisprezece și paisprezece, statele cruciate s-au dezintegrat, iar mongolii s-au islamizat, lăsând regatul armean fără aliați regionali.
