Meditația este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de atenție asupra unui gând, asupra conștientului, subconștientului sau inconștientului. De obicei implică atenția spre gândirea însăși, dar fără a te lăsa dus de gânduri.
Accepțiunea orientală
Meditația este adesea formal considerată ca fiind o componentă a religiilor estice, despre care există dovezi că ar fi fost practicată timp de peste 5.000 de ani. În accepțiunea orientală a termenului, în special în filosofia Zen, ca ramură a Taoismului, termenul de meditație desemnează o stare a mentalului în care acesta este golit de absolut orice conținut, așa numita minte liniștită sau tăcută. Această stare a minții presupune echilibrarea conștientă a planului conștient al minții, creând, astfel condiția necesară accesării subconștientului și înțelegerii adânci, profunde a rădăcinilor gândurilor cu care operează mintea conștientă. Acest demers este fundamental atunci când cineva își pune problema cunoașterii de sine.
Accepțiunea occidentală
Meditația în Occident este legată de meditația religioasă, care se realizează în principal prin citirea Noul Testament și a altor pasaje din Biblie, ca parte a liturghie și meditație personală; meditația este realizată și cu ajutorul unor devotări specifice, incluzând în special Sfântul Rozariu, care are o mare componentă meditativă.
În Scrisoare apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II "Rosarium Virginis Mariae"citește:"Rozariul, de fapt, deși este caracterizat de aspectul său marian, este o rugăciune profund cristologică. În sobrietatea elementelor sale, concentrează în sine profunzimea întregului mesaj evanghelic, constituind un fel de compendiu al acestuia (2). În el răsună rugăciunea Mariei, veșnicul ei Magnificat pentru opera Întrupării mântuitoare începută în sânul ei feciorelnic.
