Mansarda (cuvânt provenit din limba franceză: mansarde, după numele arhitectului francez François Mansart) este ultimul nivel locuibil al unei construcții, situat imediat sub acoperișul înclinat al acesteia. Elemente caracteristice ale mansardei sunt pereții săi înclinați în două unghiuri diferite. Panta învelitorii este mai mare pe partea inferioară a acoperișului, unde se află și lucarnele. Mansardele, spre deosebire de poduri, care pot fi iluminate și aerisite prin ferestre de tip velux (înclinate şi integrate în învelitoarea acoperişului), adesea considerate în mod eronat ca mansarde, capătă lumină și aer prin ferestre verticale
specifice, numite lucarne.
Un alt aspect important în definirea mansardei și diferențierea acesteia de pod, este dat de faptul că un pod poate fi necirculabil, spre deosebire de mansardă care este întotdeauna circulabilă (îndeosebi locuibilă).
Caracteristicile mansardei
Datorită celor două elemente caracteristice ale sale – inclinația abruptă și dubla înclinație a învelitorii pe fiecare latură – mansarda poate fi uneori confundată cu alte tipuri de acoperișuri. Adeseori și acoperișurile (podurile), ale căror învelitori se prezintă cu o singură înclinație și cu pante mici (adesea cu înălțimi reduse), pot fi considerate, în mod impropriu, mansarde. Acoperișul în stil Gambrel, vizibil de obicei pe hambarele fermelor din Nordul Americii, este foarte asemănător cu mansardele. Cele două tipuri fac parte din categoria acoperișurilor cu învelitori înclinate (în ape) și ambele tipuri au suprafețele înclinate în două unghiuri diferite. Însă mansarda este un acoperiș „în formă de pavilion”, cu planuri înclinate pe toate laturile clădirii, spre deosebire de acoperișul în stil Gambrel, cu planuri înclinate doar pe două laturi.
