Limba italiană ( italiano, lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia. Se bucură de statutul de limbă oficială în patru țări — Italia, San Marino, Vatican și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană) și este folosită auxiliar în Vatican. Deține de asemenea statutul de limbă de minoritate în părțile Croației și Sloveniei situate în Istria. În Italia sunt numeroase dialecte regionale, dar înființarea unui sistem național de educație a condus la reducerea de-a lungul secolului al XX-lea a variației în limba vorbită de la o regiune la alta.
Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana și este asemănătoare atât cu limba latină cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna), la 87% cu catalana, la 85% cu sarda, la 82% cu spaniola, la 78% cu ladina și la 77% cu româna. Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv.
Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română.
