Ceața este un fenomen meteorologic, care constă dintr-o aglomerație de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă în apropierea suprafeței solului, care reduce vizibilitatea orizontală sub 1.000 de metri.
La o temperatură dată, cantitatea de vapori de apă din aer se poate mări substanțial (de exemplu, în urma evaporării intense a apei din sol), până când vaporii devin saturați. De cele mai multe ori, vaporii de apă nu ating punctul de saturație doar datorită evaporării și/sau condensării, dar pot deveni saturați prin răcire, dacă temperatura aerului coboară mai jos de așa-numitul "punct de rouă", care este temperatura la care vaporii de apă din aer, aflați la o presiune constantă, devin saturați și încep să apară primele picături de lichid. În această stare, din cauza suprasaturării, vaporii nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă și încep să se condenseze în mici picături de apă care, fiind în suspensie în diferite straturi de aer aflate deasupra suprafeței solului, micșorează transparența aerului, provocând fenomenul căruia i se spune ceață.
Atunci când vizibilitatea orizontală este cuprinsă între 1.000 m și 5.000 m avem de-a face cu fenomenul numit negură sau pâclă.
Uneori particulele de apă din aerul de la suprafața solului refractă astfel lumina, încât acesta apare opalescentă, lăptoasă.
Ceața este mai frecventă toamna și primăvara, când temperaturile sunt mai scăzute și vaporii ating starea de saturație la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum decât în timpul verii. Ceața se formează îndeosebi dimineața și seara.
Ceața se formează mai frecvent în văi unde temperatura este mai scăzută și umiditatea este mai mare.
Practic, ceața este un nor aflat în contact cu solul.
