Genealogia (din greacă: γενεαλογία, din γένος genos - rasă, familie; λόγος logos - cuvânt, învățătură, știință) este una dintre cele mai vechi, dar și printre cele mai importante, științe auxiliare ale istoriei având drept scop studiul nașterii și evoluția famiililor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci, evoluția acestor înrudiri în timp, precum și rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în desfășurarea evenimentelor istorice. Genealogiile sunt înșiruiri sistematice ale membrilor unei familii, făcute pentru a stabili originea și gradul lor de rudenie.
Metodele de cercetare ale genealogiei sunt cele analitice, prin care se stabilește tabla ascendenților și cele sintetice, prin care se stabilește tabla descendenților. Uneltele genealogiei sunt, în special, registrele de stare civilă, registrele parohiale, testamente, pomelnice, acte de înnobilare sau de punere în posesie, acte judecătorești, registre de ranguri nobiliare, foi de zestre, inscripții funerare, pisanii etc.
Această știință își are rădăcinile probabil undeva în preistorie, unde legăturile de rudenie și descendența din strămoși comuni sau din totem fundamentau societatea și relațiile între membrii ei.
În protoistorie și în perioada veche, odată cu apariția scrisului, genelogia începe să se manifeste vizibil, preocuparea anumitor familii de a-și venera strămoșii sau de a-și arăta obâșia socială devine aproape obsesivă. În Imperiul Roman arborele familiei și cartea casei erau indispensabile oricărei familii nobile.
În perioada medievală, genealogia cunoaște o nouă perioadă de înflorire datorită relațiilor sociale stricte însă prima lucrare cu caracter genealogic cunoscută este Incunabulul anonim, apărută în 1467 la Strasbourg. După acest moment întreaga Europă este cuprinsă de o frenezie a tipăriturilor cu tabele genaelogice, printre cele mai importante fiind Thesaurus Principium a lui Eyzinger (1591) și opera în cinci volume a lui Hyronymus Hennigs publicată în 1598.
Stabilirea primelor norme, principii și reguli bine stabilite de abordare a genelogiei se fac abia în secolul al XVII-lea prin contribuțiile unor genealogiști ca André Duchesne (Cheneus), Claude-François Ménestrier, Jean Le Laboureur, Sir William Dagdale etc, însă fundamentarea genealogiei ca știință auxiliară a istoriei o face germanul Johann Hübner în seria de lucrări publicate între anii 1725 - 1731.
