Cuvântul folclor provine din engleză folklore, fiind compus din cuvintele folk (oameni, popor) și lore (tradiție sau cunoaștere). Termenul a fost inventat de anticarul britanic William John Thoms (1803-1885), pentru a înlocui termenul "Popular Antiquities", utilizat până atunci.La 22 august 1846, el scria în revista Athenaeum:
What we in England designate as Popular Antiquities or Popular Literature.... would be more aptly described by a good Saxon compound, Folk-Lore-the Lore of the People. (Ceea ce în Anglia este desemnat ca „antichități populare” sau „literatură populară” … ar putea fi descris mai adecvat printr-un cuvânt compus saxon „Folk- Lore”, adică tradițiile/cunoașterea poporului.)În România, împământenirea conceptului îi este atribuită lui B. P. Hasdeu.
Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord de Dunăre în Evul mediu timpuriu, până în mileniul doi al erei creștine).
Cunoscut la nivel regional mai ales în urma studiilor cu un caracter științific întreprinse în secolul XX, folclorul pe teritoriul României a fost împărțit în numeroase zone folclorice, în funcție de regiuni, văi ale râurilor mai importante, județe sau subregiuni ale unui județ.
