Evanghelia după Matei - puzzle-uri online

Prima evanghelie din canonul creștin (prima evanghelie din Noul Testament în ordinea scrierii fiind cea după Marcu) are, chiar în cele mai vechi manuscrise, atribuirea: „după Matei”. Tradiția creștină consideră că această scriere a fost scrisă de Matei, fost vameș, devenit apostol al lui Isus. Majoritatea cercetătorilor contemporani consideră că ea este o scriere greșit atribuită lui Matei, fiind opera unui autor anonim, în timp ce Witherington, nefiind de acord că nu i se cunoaște autorul, recunoaște totuși că aceasta este ceea ce consideră cei mai mulți cercetători ai Bibliei. Alți autori care sunt de părere că i se cunoaște autorul (opinie minoritară) subscriu la ideea că a fost publicată anonim.Această evanghelie nu susține că ar fi fost scrisă de martori direcți la evenimentele relatate și nu a fost scrisă de martori:

Documente de la începuturile creștinismului spun că apostolul Matei a scris de asemenea Evanghelia după Evrei.Brown, Erhman și Amy-Jill Levine cred că „Evanghelia după Matei a fost scrisă la origini în limba greacă de către cineva al cărui nume nu ne este cunoscut și care se baza pe surse cum ar fi Evanghelia după Marcu și sursa Q.” Totuși alți cercetători și-au exprimat dezacordul cu aceste idei.

Cei mai mulți cercetători consideră că Evanghelia după Matei a fost scrisă la finele secolului I de către un evreu creștin.

Persoana istorică

Matei (în greacă Maththáios sau Mattháios, de la aramaicul Mattai, care la rândul său provine de la ebraicul Mattatyah =”darul lui JHWH”) este numit în lista celor doisprezece Apostoli în Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Apostolilor 1:13.

Numai Evanghelia după Matei îl califică ca perceptor (vameș; păcătos public; zbir, ruptas) (Matei 10:3), adică colector de taxe în favoarea romanilor, și prezintă chemarea lui la apostolat chiar în timpul exercitării oficiului său: de la „taraba lui de vameș” (Matei 9:9).

Celelalte evanghelii sinoptice îl numesc pe acest păcătos public Levi (cf. Luca 5:27-28) fiul lui Alfeu (cf. Marcu 2:13-14).