Cele trei împărțiri teritoriale au avut loc în:
17 februarie 1772
2 ianuarie 1793
24 octombrie 1795.Termenul "A patra împărțire a Poloniei" se poate referi la oricare dintre evenimentele următoare care au afectat teritorial și politic Polonia:
După sfârșitul erei napoleoniene, împărțirea Ducatului Varșoviei;
Integrarea așa-numitului Regat al Congresului în Rusia în 1832 și încorporarea ce a urmat, a Republicii de la Cracovia în Austria (1846);
Împărțirea Poloniei între Germania nazistă și Uniunea Sovietică ca urmare a Pactului expansionist Ribbentrop-Molotov din 1939.
Se apreciază de obicei că puterile regionale au împărțit Uniunea Polono-Lituaniană din cauza degenerării statului și datorită nepriceperii polonezilor să-și gestioneze problemele. Totuși, cea mai neagră perioadă din istoria Poloniei și punctul cel mai grav al degenerării statului a apărut în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în timp ce dezmembrarea statului a avut loc în timp ce Polonia arăta usoare semne de însănătoșire. De fapt, se poate vedea că ultimele două împărțiri au avut loc când reformele întăreau Uniunea Polono-Lituaniană, care devenea astfel o amenințare pentru vecinii săi. Se poate spune că împărțirile nu au avut loc deoarece Polonia ar fi fost o țară degenerată, slabă și înapoiată ci mai degrabă pentru că încerca ca prin reformă să scape de slăbiciune și rămânere în urmă.
Mai trebuie spus că mai înainte de împărțire, Uniunea Polono-Lituaniană nu era o țară complet suverană,. În zilele noastre s-ar fi spus că era de fapt un stat satelit al Rusiei, datorită faptului că țarul Rusiei impunea persoanele agreate de el pe tronul polonez.
Vecinii Poloniei și anume: Prusia, Austria și Rusia, au semnat o înțelegere secretă pentru menținerea status quo-ului, adică să se asigure că legile poloneze nu aveau să se schimbe.
