Constituția poloneză de la 3 mai 1791 (în poloneză Konstytucja Trzeciego Maja; în lituaniană Gegužės trečiosios konstitucija) este în general cunoscută ca prima constituție națională a lumii moderne din Europa și a doua din lume după constituția Statelor Unite. Constituția din 3 mai 1791 a fost adoptată ca „Act Guvernamental” (în poloneză Ustawa rządowa) în acea zi de către Sejm (parlamentul) Uniunii Polono-Lituaniene și a rămas în vigoare timp de doar un an, până la Războiul Ruso-Polon din 1792.
Constituția din 3 mai a fost gândită cu scopul de a repara unele deficiențe politice vechi ale Uniunii Polono-Lituaniene și ale sistemului său tradițional al „Libertății de Aur”, care dădea drepturi și privilegii disproporționate nobilimii. Constituția a introdus egalitate în drepturi politice între orășeni și nobilime și i-a pus pe țărani sub protecția guvernului, ameliorând cele mai rele abuzuri asupra iobagilor. Constituția a abolit unele instituții parlamentare dăunătoare, cum era liberum veto, care la un moment dat făcea ca sejmul să fie la mila oricărui deputat care dorea, sau care era mituit de o putere străină, să respingă legile adoptate de acesta. Constituția încerca să înlocuiască anarhia existentă și întreținută de unii dintre magnații țării cu o monarhie constituțională mai democratică. Documentul a fost tradus și în lituaniană.Adoptarea constituției din 3 mai a provocat ostilitatea activă a vecinilor Uniunii. În Războiul de Apărare a Constituției, Uniunea a fost trădată de aliatul său prusac, Frederick Wilhelm al II-lea, și învinsă de Imperiul Rus al Ecaterinei a II-a aliată cu Confederația Targowica, o coaliție de magnați polonezi și nobili fără pământ care se opuneau reformelor ce le-ar fi slăbit influența. În ciuda înfrângerii Uniunii și a celei de-a doua divizări a țării, Constituția din 3 mai a influențat mișcările democratice ulterioare. Ea a rămas, după dispariția Republicii Poloneze în 1795, timp de 123 de ani de divizare, un reper al luptei pentru restaurarea suveranității și unității Poloniei.
