Pentru alte utilizări ale numelui Șoc, vezi Șoc (dezambiguizare).
Definiție și generalități
Noțiunea de șoc este foarte greu de delimitat, din cauza faptului că termenul folosit are multe conotații, în foarte multe limbi. Din punct de vedere medical, așa-numita "stare de șoc" reprezintă un sindrom caracterizat de insuficiență circulatorie periferică, hipotensiune, acidoză și oligurie, mai mult sau mai puțin pregnante. Șocul este o colecție de entități clinice, de etiologie comună, a căror evoluție se desfășoară în cascadă. Esența șocului rezidă în perfuzia tisulară inadecvată, consecutivă unui flux sanguin insuficient. Diminuarea fluxului sanguin poate fi determinată de hipovolemie (șocul hipovolemic, șocul hemoragic), de o vasodilatație bruscă și generalizată (șocul vascular sau de mică rezistență), de diminuarea funcției de pompă a inimii (șocul cardiac sau cardiogen), sau de diminuarea debitului cardiac prin obstrucția vaselor mari ale circulației sistemice sau pulmonare (șocul obstructiv).
Șocul reprezintă întotdeauna o urgență medicală majoră, deoarece evoluția sa este de cele mai multe ori extrem de greu de prevăzut. Orice bolnav care prezintă paloare, tegumente reci și umede, hipotensiune și tahicardie trebuie menținut pentru cel puțin 24 de ore sub strictă observație. Ca un criteriu de diagnostic orientativ rapid, unii autori propun inversarea valorilor ritmului cardiac și a presiunii arteriale sistolice: dacă în mod normal ritmul cardiac este de 70-90 bătăi pe minut și presiunea sistolică între 120-130 mmHg, la un individ care riscă să intre în șoc sau a intrat deja în această stare, presiunea sistolică scade spre 90 mmHg sau chiar mai puțin, iar ritmul cardiac depășește cu mult 100.
Tipuri de șoc
Mecanisme fiziopatologice
Insuficiența circulatorie acută indusă de factorii menționați mai sus duce la alterări ale funcțiilor celulare, la care organismul, in virtutea homeostaziei, răspunde prin:
Reacție simpatoadrenergică: constă în creșterea amplă și destul de bruscă a tonusului neurosimpatic.
