În fizică și chimie se numește stare de agregare o formă a materiei caracterizată prin anumite proprietăți fizice calitative, care se traduc printr-o anumită comportare la scară macroscopică. Conform tradiției sunt cunoscute patru stări de agregare, descrise prin proprietățile de „volum” și „formă”:
în stare solidă materia are volum și formă fixe;
în stare lichidă are volum fix, dar are forme variabile;
în stare gazoasă materia ocupă întregul volum disponibil, luând forma corespunzătoare;
în stare de plasmă, materia nu are nici formă, nici volum propriu, și este ionizată, răspunde la forțe electromagnetice și emite radiații electromagnetice.Această clasificare este însă incompletă și aproximativă: există stări de agregare cu proprietăți noi sau intermediare, cum sunt stările de cvasicristal, coloid, condensat Bose-Einstein și cristal lichid.
Noțiunea de „stare de agregare” este mai largă dar mai imprecisă decât noțiunea termodinamică de „fază”. În termodinamică, o fază este o componentă omogenă a unui sistem eterogen care coexistă, în echilibru termodinamic, cu alte faze. De exemplu, un sistem compus din apă și gheață constă din două faze, în două stări de agregare diferite (una lichidă și cealaltă solidă). Un sistem compus din apă și ulei constă și el din două faze, în aceeași stare de agregare (lichidă). Un sistem compus din vin amestecat omogen cu apă are o singură stare de agregare și o singură fază.
Transformări de stări de agregare
Topirea și solidificarea
Trecerea unei substanțe din stare solidă în lichidă se numește topire. Solidificarea este fenomenul invers topirii și constă în trecerea unei substanțe din stare lichidă în cea solidă.
În general, topirea are loc prin absorbție de caldură (încălzire), iar solidificarea are loc prin cedare de caldură (răcire).
