Centrala nucleară (sau centrala atomo-electrică) este o instalație modernă de producere a energiei electrice pe baza reacțiilor nucleare. Reactorul nuclear este o instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate.
Zona activă a unei astfel de instalații este compusă din combustibilul nuclear, moderator, barele de control și agentul de răcire. În schimbătorul de căldură, apa se vaporizează și devine agentul producător de lucru mecanic, punând în funcțiune turbina. Generatorul electric este cel care convertește energia cinetică a turbinei în energie electrică.
Istorie
Încercările de a folosi o reacție nucleară controlată pentru a produce energie electrică au început în anii 1940 în mai multe țări. În Uniunea Sovietică, în a doua jumătate a anilor '40, înainte de încheierea lucrărilor privind crearea primei bombe atomice sovietice (testul s-a desfășurat la 29 august 1949), oamenii de știință sovietici au început să dezvolte primele proiecte de utilizare pașnică a energiei nucleare, principala direcție fiind puterea electrică. În 1948, la sugestia lui I.V. Kurchatov și în conformitate cu sarcina CPSU (b) și a guvernului, primele lucrări au început cu privire la aplicarea practică a energiei atomice pentru a genera energie electrică.3 septembrie 1948 pentru prima dată a fost posibilă alimentarea cu energie a aparatelor electrice care utilizează energia electrică obținută pe un reactor de grafit X-10. În mai 1950, în orașul Obninsk, situat în regiunea Kaluga, a început construcția centralei nucleare Obninsk. În același an 1950, un reactor EBR-I a fost înființat în SUA lângă Arco, Idaho.
