Atriu sau atrium (plural în română: atrii, respectiv atriumuri, în latină: atrium, iar la plural în latină: atria) era, la etrusci și în Roma Antică, încăperea centrală a clădirii.
Era partea clădirii deschisă oaspeților, clienților și vizitatorilor. Potrivit unei teorii admise de cei mai mulți istorici, atriumul era în Roma primitivă o curte înconjurată de clădiri, precedând încăperea de locuit a stăpânului casei.
Etimologie
Cuvântul atrium ar veni de la orașul Adria, potrivit lui Varro, confirmat de Paul Diacre.O altă teorie avansează ideea că substantivul atrium este un derivat al adjectivului latin ater, care semnifică „negru”, „închis la culoare”, „întunecat”și sugerează că atriumul primitiv era încăperea unică a casei, în care se pregătea mâncarea, producându-se, în acest fel, această înnegrire a pereților și a plafonului.
Atrium preroman
Etruscii posedau în fața caselor lor gentilices, o încăpere denumită atrium tuscanicum sau „toscan” (de către autorii latini). Acesta precede, la etrusci, accesul în încăperea de primire a stăpânului casei, care cuprindea patul și capela stramoșilor, tablinum. Mai multe morminte etrusce de la Banditaccia scot în evidență detaliile (ferestre, uși și pinionul lor dințat) întrucât ele reproduceau detalii din viața anterioară morții defunctului pentru a-l însoți în călătoria spre lumea cealaltă.
Dacă atrium tuscanicum cuprindea deja un compluvium și un impluvium pentru a colecta apa de ploaie, nu este scos în evidență nici reprodus pe plafoanele atriilor mormintelor în timp ce bolțile camerelor funerare simulează cele două pante ale acoperișului și olanele văzute din interior (columen).
Atrium roman clasic
În general este vorba despre o vastă încăpere acoperită, pătrată sau dreptunghiulară (cavaedium). Acoperișul său este deschis la centru, un bazin (impluvium), uneori prevăzut cu un jet de apă, se afla sub această deschidere și colecta apa de ploaie venită de la compluvium, care era apoi condusă spre o cisternă.
