Genul literar științifico-fantastic mai este cunoscut și sub denumirea de „literatură de anticipație” sau „literatură științifico-fantastică”.
În general se folosesc două abrevieri pentru „științifico-fantastic”: SF/S.F. și sci-fi. SF sau S.F. sunt abrevierile cele mai folosite de către scriitorii acestui gen și de către fani. Pe de altă parte termenul englez sci-fi (pronunțat /ˈsaɪ ˈfaɪ/) (propus de Forrest J. Ackerman în 1954) a crescut foarte mult în popularitate și este astăzi mult mai folosit în presa scrisă, cu toate că unii scriitori de științifico-fantastic nu sunt de acord cu folosirea lui.
Fiind în mod indisolubil legat de conceptul de știință, premisele pentru nașterea genului științifico-fantastic apar începând cu secolul al XVI-lea odată cu revoluția științifică, în special după descoperirile lui Galileo și Newton în astronomie, fizică și matematică și odată cu Iluminismul. Asimov stabilește ca premisă esențială revoluția industrială, crezând că științifico-fantasticul are nevoie de o dezvoltare larg răspândită și conștientă a relației dintre știință și tehnologie. Din aceste motive, pentru a identifica data nașterii științifico-fantasticului modern, s-a stabilit prin convenție aprilie 1926 când apare prima revistă americană de literatură științifico-fantastică, Amazing Stories editată de Hugo Gernsback, dată care marchează momentul în care științifico-fantasticul începe să devină un fenomen popular. Cu toate acestea genului îi pot fi atribuite numeroase opere anterioare, de la romanul gotic Frankenstein de M. Shelley la romanele științifice ale lui J. Verne și H.G. Wells sau chiar lucrări mult mai vechi, cum ar fi satira Istoria adevărată ("Alethes historia", Ἀληθεῖς Ἱστορίαι) a lui Lucian din Samosata.
