Sertarele supraaglomerate de vise acumulate s-au spulberat, umplând colțurile și crăpăturile goale. Încurcați de ciocnirea cu dorurile, au creat imagini noi. De câțiva ani, înăbușiți, au început să înmugurească timid, aducând bucurie reînnoită. Alții moțenesc, așteptând ca vânturile mai bune să se împlinească. Între timp, paginile scrise în versuri sunt citite de vânt. El compune o melodie acestor cuvinte. Și doar o lacrimă târzie se va rostogoli pe furiș în ochi pentru a curge moale pe obraz.
